Madagascar, un mix de sentimente - iunie Jean Moldovan

"Unde mai mergi acum?", m-au tot intrebat prietenii, mama si cunoscutii inainte de plecare. "La capatul lumii!", le raspundeam de fiecare data! In sfarsit merg sa vad Madagascarul! 

Singurul lucru pe care il stiu romanii despre Madagascar este legat de fostul primar fugar. Mai nimeni nu stie despre lemurieni, despre flora si fauna endemica de aici, nemaiintalnita nicaieri in lume, doar in aceasta insula de la capatul lumii, separata complet pana nu demult de lumea mare.

Zburam cu Air France la Paris si apoi inca zece ore si jumatate pana la Antananarivo. Noroc ca zborul e in timpul zilei, oboseala e mai mica deci, iar Madagascarul e pe acelasi meridian cu Romania si nu exista acea diferenta de fus orar care sa te dea peste cap trei zile.

Am crezut ca la Antananarivo venim la caldura de la tropice, am plecat de la 30 de grade la Cluj si am ajuns aici la 14 grade! Ne miram in aeroportul din Paris de ce malgasii care veneau acasa erau echipati cu blanuri si haine de lana si radeam de ei. Dar stiau ei mai bine cum e treaba acasa la ei. Capitala e la 1400 de metri altitudine!

12 iunie

Dimineata, la ora 7:00, avem zbor din Antananarivo spre Morondava, pe coasta de vest a insulei. Formalitatile de acordare a vizei se prelungesc mult. Zburam deasupra unui platou semiarid, putina vegetatie se zareste, localitatile sunt inexistente, doar ici colo mici palcuri de case. In bataia razelor soarelui rasarind, regiunea pare aproape selenara. Zborul dureaza 45 de minute.

Incepem vizita in Morondava cu o plimbare prin portul pescaresc. Mergand in oras si avand nevoie de valuta locala, poposim la un birou de schimb valutar unde spargem banca, asteptand destul de mult sa mai aduca ariary, moneda locala, care se epuizeaza incredibil de repede! Ne facem oricum milionari (macar in ariary!) si ne trezim cu o caramida de bancnote locale, echivalentul a doua-trei sute de euro. Apoi intram entuziasmati in piata locala in cautarea aromelor de condimente locale, dar strambam din nas imediat si iesim cand dam de tejghelele cu carne bazaita si de inghesuiala teribila.

Suntem cazati intr-un loc superb, in bungalow-uri situate pe plaja, cu tot luxul pe care un european il pretinde: printre palmieri, cu piscina, restaurant, magazin de suvenire scumpe si personal amabil, zambitor si care se misca incet, in stilul african in care timpul se dilata.

Dupa-masa, plecam cu barcile spre un sat pescaresc din apropiere. Gasim o saracie incredibila, de nedescris, puzderie de copii murdari si galagiosi. Iar o persoana mai miloasa, care face greseala de a le imparti acestora bomboane si apoi bani, e coplesita de acestia, hartuita si agasata pe tot drumul din sat! Apoi ghidul e nevoit sa-i recupereze si telefonul sustras.

La intoarcere, cobor pe plaja hotelului si de acolo admir un apus de soare incredibil deasupra oceanului! Fiind aproape de ecuator, se insereaza repede, in jur de ora 18:00. Oare de ce apusurile de soare in Africa sunt asa de frumoase? Dar trebuie sa fii acolo ca sa realizezi cu adevarat cat de frumos e!

13 iunie

Dorm bine in casuta acoperita cu trestie, dar dotata cu tot ce trebuie: aer conditionat, o baie uriasa cu pardoseala din lemn tropical, pat cu baldachin si protejat de plasa pentru tantari prin care nu stii niciodata pe unde se intra. Ne trezim la 6.00, luam micul dejun si apoi plecam spre Parcul National Kirindy cu masinile de teren, pe un drum de pamant prafuit din belsug, cu scuturaturi si zdruncinaturi. Asa ca facem un masaj african pe cinste, special pentru coloana! Oprim mai intai pe Aleea Baobabilor, monument UNESCO - un drum de pamant, evident, marginit de baobabi uriasi si batrani, luminati superb in soarele rasaritului, o minune a naturii, nu iti mai vine sa pleci de acolo!

Continuam drumul, din ce in ce mai rau si dificil, si ajungem dupa doua ore in Parcul National Kirindy, in mijlocul unei paduri cu o vegetatie deasa, dar uscata, cu frunze putine, cu baobabi uriasi din loc in loc. Ne plimbam pe cararile din padure si vedem - pentru prima data in viata - lemuri (cel brun si cel alb, diurni, precum si unul nocturn, dintre cele opt specii care traiesc aici), paianjeni uriasi, cameleoni pe care abia i-am putut deosebi de ramura de copac, precum si fossa, singurul pradator, alaturi de mangusta, ce traieste in Madagascar, de marimea unui caine. Este o experienta minunata! Spre seara, plecam din nou la Aleea Baobabilor pentru a-i vedea la asfintit. Alta lumina, alta perspectiva, alte unghiuri! Totul exceptional!

14 iunie

La ora 6.30, plecam sa luam o barca rapida pentru a ajunge la Belo sur Mer, un sat pitoresc, si apoi la un parc national, drumul urmand sa dureze cam trei ore si jumatate. Dar dupa 300 de metri, motorul barcii s-a oprit si nu a mai vrut sa porneasca! Asa ca am fost remorcati la mal. Ni s-a oferit, ca o palida consolare, o plimbare de o ora si jumatate pe ocean cu o piroga traditionala cu vela facuta dintr-un singur trunchi. La inceput a fost placut, dar, incet-incet, a aparut disconfortul.

Facem o plimbare prin oras pentru a ne convinge inca o data ca nu avem ce vedea si ce face si revenim la hotelul nostru pentru a savura cateva ore de liniste neprogramate intr-un loc de vis! O plimbare pe plaja pustie spulberata de vantul puternic in lumina asfintitului a completat parcursul zilei!

Asta seara descopar pe perete soparla camerei! Oare de aceea nu e nici urma de insecta in camera? Oare e adevarata povestea ca fiecare camera are cate o soparla alocata? Cine stie...

15 iunie

Urmeaza calatoria la Antisrabe, 490 de kilometri, calatorie de o zi intreaga cu autobuzul inghesuit pe un drum mai bun decat ne asteptam. Dupa doua ore, oprire (in camp) pentru toaleta! „Unde e toaleta?”, vine intrebarea. „La dreapta barbatii, la stanga femeile!”, vine raspunsul prompt pentru a explica esenta toaletei africane! Continuam drumul, soseaua devine tot mai rea. Se schimba si peisajul, e o zona muntoasa, curbe in permanenta, iar casele localnicilor arata mai bine, mai omenesti, fata de cotetele si bordeiele din zona de coasta. Intr-un loc la un pod, facem o pauza pentru a vedea cautatorii de aur. Unii spala nisipul din albia raului, iar altii sparg bolovanii uriasi de gresie din albie si cern praful rezultat in cautarea firicelelor de aur. Poti sa si cumperi, insa nu de la cei ce fac munca asta grea, ci de la cativa insi ce stau pe margine, mai ferchezuiti, cu ghiuluri si cu ceasuri de aur pe mana. Ajungem la Antisrabe la 19.30, rupti de oboseala.

16 iunie

Incepem vizita orasului Antisrabe cu o plimbare cu ricsa traditionala locului. Un sfrijit descult cara cate un european bine hranit cu o ricsa frumos decorata, numita aici „pousse-pousse”. Unii ezita sa fie carati, dar ni se spune ca asa e traditia locului, ca e dorinta lor de a lucra si a castiga ceva! Asa ca pornim cu ricsele in sir indian spre un atelier de miniaturi de ricse si biciclete, insotiti de un alai de vanzatori ambulanti si cersetori. Dupa aceasta experienta, plecam spre Ambositra, la doua ore cu masina. La dorinta unor colegi, oprim intr-un sat sa vizitam o biserica din care tocmai iese lumea de la slujba, duminica fiind. Foarte simpla, chiar saracacioasa. Dar corul bisericii ne face surpriza de a ne canta. Frumos imbracati, chiar ne impresioneaza cu muzica lor.

Mai mergem vreme de vreo doua ore pentru a lua pranzul in gradina unei biserici, intr-un pavilion, un loc cu o priveliste superba, acompaniati de orchestra si dansatorii locali, pe care chiar concitadinii lor de peste gard ii privesc cu admiratie. Am avut parte de mancare buna, inveselita si de oferta de rom alb produs la negru, oferit cu bucurie de gazde si acceptat cu entuziasm de catre grupul nostru, chiar daca era execrabil. Apoi continuam drumul inca doua ore pana la Ranomafana, la intrarea in parcul national cu acelasi nume.

17 iunie

Dimineata, ploua incet si marunt, iar plafonul de nori e foarte coborat. Suntem intr-o zona muntoasa cu vegetatie tropicala abundenta, iar noi trebuie sa mergem prin padurea tropicala (rainforest) din Parcul National Ranomafana pentru a cauta lemurii. Urcam de la 800 de metri altitudine pana pe la 1200, este greu pentru inceput. Dupa primul lemur gasit, majoritatea colegilor renunta si pornesc inapoi spre autobuz. Raman si realizaz ca drumul de pana acum a fost o bagatela, urmand o catarare efectiva prin jungla, printre liane si bambusi pe care, cand ii prinzi sa te sprijini, se rup. Incaltarile sunt pline de noroi lipicios si totul sub o ploaie exasperanta. Intr-un varf de deal, gasim in sfarsit lemurul care sta frumos la pozat si ne arata cu gratie posteriorul.

Dupa-amiaza, vizitam un sat local, fieraria, o gospodarie, scoala cu copiii care ne asteapta ingramaditi intr-o sala sa ne cante cu mult patos imnul malgas! Saracie incredibila, de nedescris!

18 iunie

Plecam dimineata din Fianaransoa, mai intai spre Ambalavao, apoi in Parcul National Anja. Vizitam un atelier de matase in stil malgas, foarte grosolan realizata, complet manual, pare a fi canepa sau iuta mai degraba, mai ales tesaturile in culoarea naturala, un gri murdar. Interesant si valoros e faptul ca totul se face manual, cu mijloace foarte primitive, dar ingenioase.

Aproape de Ambalavao, ajungem in Rezervatia Anja, o padure la poalele unor uriase pietre de cateva sute de metri inaltime, adevarati munti, impresionanti, unde vedem pentru prima data lemurii cu coada vargata in alb si negru - foarte multi, foarte frumosi, foarte aproape de noi, prietenosi si dragalasi. De asemenea, vedem o multime de cameleoni uriasi.

Dupa masa de pranz luata la restaurantul din rezervatie, plecam spre Parcul National Isalo, la Satrana Lodge, unde urmeaza sa stam doua nopti. E un loc superb, situat chiar sub muntii din parc, cu cazarea in corturi de lux, „glamour tents”, imprastiate pe sub munte, cu tot luxul asteptat de europeni. Singurul dezavantaj e energia electrica ce e produsa de un generator si se opreste peste noapte, iar cele 8-10 grade dinspre dimineata le regasesti si in cort.

19 iunie

Admiram un rasarit superb si plecam spre Parcul National Isalo. Acesta este un lant urias de formatiuni muntoase din calcar si gresii in care vantul si ploaia au sapat timp de veacuri, dand forme ciudate si interesante. Avem ocazia de a vedea cateva specii de plante endemice, precum arborele tapia, cu fructe tabu a fi culese din copac, piciorul elefantului, asemanator cu un baobab in miniatura, o specie de aloe rosie, un tip de palmier, precum si o planta cu frunze otravitoare fara antidot!

Jos, ne asteapta masa pregatita in aer liber in padure - totul decent, curat si placut, cu mancare foarte buna si bere rece. Sau suntem noi prea flamanzi? Printre mese, apar si lemurii care vor sa ne fure mancarea din farfurie, cel cu coada dungata in alb si negru si cel alb dansator care ne face o demonstratie! Acesta nu merge obisnuit pe pamant, ci se ridica in doua picioare si se deplaseaza prin sarituri laterale pe ambele picioare, tinand membrele superioare ridicate si leganandu-se elegant. Astfel, Patrick, ghidul nostru local, scapa de a dansa precum aceasta specie de lemur, promisiune pe care ne-a facut-o in caz ca nu vom gasi lemuri!

20 iunie

Ne indreptam spre coasta de vest, la Ifaty, langa Toliara. Pe drum, vedem o exploatatie de safire in localitatea Ilakaka. Aici, prin anii ’90, s-au descoperit intamplator safire, iar in scurt timp a aparut acest oras, un El Dorado malgas care a ajuns sa aiba 100.000 de locuitori. Orasul trepideaza de activitate, se vede ca e un centru de afaceri prosper. Sapaturile unde lucreaza majoritatea amaratilor sunt in jurul localitatii, acolo munca este foarte grea, sapa pana la 25 de metri adancime cu unelte rudimentare, iar pamantul scos este cernut si spalat in cautarea pretioaselor safire… pentru care primesc de la negustori cateva parale!

Urmatoarea oprire este Parcul National Zombitse, un parc micut cu o vegetatie mai uscata. Facem o plimbare prin padure si vedem o specie de lemuri nocturni, lemuri albi, cateva specii deosebite de pasari si plante. Apoi plecam spre mare si oprim la Toliara, un oras parca mai rasarit ca cele vazute pana acum, pentru shopping. Lodge-ul unde avem cazarea se cheama „Le Paradisier”: casute pe plaja la zece metri de mare (la reflux, 20), cu plaja salbatica in fata, cu dormitor la etaj si living si baie jos, cu terasa spatioasa spre mare, toate in mijlocul unei adevarate gradini botanice. Admiram un alt asfintit superb in timp ce luam masa si ne bucuram nespus de frumusetea paradisiaca a locului.

21 iunie

Ne trezim devreme pentru a merge sa vedem balenele. Plecam in larg cu o barca mare si vreme de doua ore tot alergam cand intr-o parte, cand in alta dupa cate o tromba de apa de la respiratia balenelor sau dupa cate un spate sau o coada de balena. Ba vedem chiar si o saritura spectaculoasa si o aripioara de rechin.

22 iunie

Avem zi libera pentru relaxare inainte de intoarcerea acasa! Asa ca optam pentru o vizita in Toliara, pentru aprofundarea cunostintelor de shopping. Recomand doua magazine cu confectii sport de calitate foarte buna: „Maki” si „Baobab”. In rest, petrecem ziua in mod placut pe malul marii, dar cu gandul la drumul de intoarcere si la cele de acasa.

23 iunie

Plecam dimineata spre aeroportul din Toliara pentru zborul spre Antananarivo. Apreciem in mod deosebit buna organizare facuta de conducatorul de grup, care ne scuteste de toate formalitatile si de grija bagajelor.

Antananarivo e un oras foarte diferit, un oras al extremelor, sunt diferente teribile intre saracie si bogatie. Orasul de jos, cel mai nou si mai intins, este precum toate celelalte orase vazute: cu cocioabe si oameni saraci. Urcand putin in orasul de mijloc, peisajul se schimba radical, gasesti institutiile administrative guvernamentale si cladiri vechi din perioada franceza.

Dupa cateva ore de odihna la hotel, am plecat spre aeroport. Aici, sunt intors la controlul vamal pentru o statueta cumparata de la piata de suvenire si aflata in bagajul de cabina. Conform legilor stupide de aici, statuetele sunt considerate arme albe si trebuie puse in bagajul de cala! La controlul de securitate ni se confisca, apoi ni se restituie, mai multi aveam asemenea „arme”, insa, ulterior,vine o reprezentanta a controlului si, ferindu-se de camerele de luat vederi, ne cere bani pentru ca ne lasa sa trecem („Gift, madam, gift!”). Ce puteam face, le dam!